Copiii mei, copiii tăi, la un moment dat vor intra în colectivitate, o colectivitate unde vor întâlni diferite categorii de copii,viitori adulți. Îmi învăț, mai întâi băiatul, să fie prieten cu ei, fete, băieți. Îl învăț să fie prieten cu ei la fel cum și noi părinții avem prietenii noștri pe care din suflet îi respectăm. El vede tot, aude tot, ascultă tot. Dacă tu vorbești urât despre prietenii tăi, el cum va vorbi despre prietenii lui? Îl învăț să ii descopere în adevărata lor splendoare deoarece în orice floare de mucegai se ascunde o comoară pe care o poți găsi doar având răbdare și mirosind-o. Dacă nu va putea fi prieteni cu cineva, Îl învăț să îl respecte pentru ceea ce este acel copil, pentru propria lui identitate. Împreună învățăm că există oameni foarte bine pregătiți, oameni mai puțin pregătiți și spre deloc. De la cei mai buni Îl îndrum să învețe, să colaboreze pentru a descoperi o altă latură a viitorului din el însuși. De la cei mai puțin buni Îl îndrum să găsească comoara din ei, care cuprinde cu siguranță multe diamante neșlefuite, iar de la cei spre deloc Îl nvăț să îi ajute cu ceea ce el a învățat de la categoriile precedente.
Indiferent de naționalitate, de înălțime, de greutate, nu îi voi permite vreodată să aibă lipsă de respect,deoarece nu le cunoaște bagajul, istoria, genetica.
Copilul meu învață de la noi părinții totul, apoi de la cei cu care el socializează și întreprinde activități zilnice. Fiecare copil are limbajul său propriu de iubire pe care tu ca părinte este ideal să îl descoperi că doar tu îl cunoști cel mai bine. Dar, indiferent de nevoile lui, de modul lui de gândire, indiferent de tot, el are nevoie de tine, de ființa ta prezentă în totalitate. Când un copil este convins că mama și tata sunt aici, acuma, acel copil va avea o evoluție spectaculoasă de-a lungul vieții sale și va cunoaște oamenii, îi va respecta și la nevoie îi va ajuta.
Același itinerariu îl va urma și fiica noastră care, desigur, va învăța de la el, fratele ei, care o iubește mai mult decât orice și pe care ea îl venerează.
Așadar, primul pas este deja îndeplinit, frații și-au câștigat respectul, istoria se perpetuează.