Vizita în județul Sălaj ne-a adus mai multe decât ne-am fi așteptat și dorim să împărtășim cu voi această experiență. În timp, o să vă prezentăm multe alte aventuri de-ale noastre, avute în trecut și pe care le vom întreprinde în viitor, deoarece este ceea ce facem noi în timpul nostru liber ca familie. Suntem cei mai buni prieteni , învățăm copiii de mici să călătorească, să își dorească din tot sufletul să exploreze și să se dezvolte ca viitori adulți. Considerăm că împreună suntem mai puternici și evoluăm prin împărtășirea experiențelor și a cunoștințelor. Și am zis de ce să nu arătăm și altora câte locuri fascinante pot găși în România și să-i îndrumăm spre un sejur reușit, trasee, cazări, tot tacâmul; așadar puteți cu drag și interes solicita informații pe care noi o să vi le împărtășim, desigur, dacă știm, dar mă bazez pe mintea noastră luminată ca familie și sigur nu vor există întrebări fără răspuns în domeniul călătoriilor.

Ați vizitat vreodată județul Sălaj? Am fost fascinați de câte prezintă și reprezintă acest univers mic. Însă, vreau să vă prezint unul care ne-a ieșit în cale în drumul nostru spre fascinanta Grădina Botanică, pentru care tind să felicit toată populația Salajului împreună cu conducerea ei. Bine, va arăt o poza de la Grădina Botanică, dar să știți că despre această minunată grădina vom vorbi cu altă ocazie.

Acuma vreau să trec la bogăția iesita în cale: Porolissum….un nume foarte interesant. Și acuma vizualizez cu drag drumul până la Castru, cum eram toți 3 ( bebe se juca cu o sticluța) doar ochi și urechi spre săgeata care ne indica drumul spre destinația aleasă în 10 secunde. Înconjurați de pădure, case și ici colo câte-un localnic pripit alergând pe bicicletă, drumul ni s-a părut spectacular de-a dreptul. După vreo 7 km de urcat, curbe, ba la dreapta, ba la stânga, am ajuns într-o parcare frumos amenajată și însetați. Am fost întâmpinați de un domn despre care am bănuit că e din zona datorită cunoștințelor avansate avute despre tot ce se întâmplă acolo și nu numai, am servit o apă rece de la frigider, am plătit intrarea , în jur de 20 LEI noi, adulții, copiii au gratuitate, după care ne-a îndrumat spre obiectivele din întinsul câmp care se deschidea în față ochilor turiștilor. Ruine peste ruine, fiecare cu propria istorie. Fiul nostru pășea ca un rege printre ruine, citea pe alocuri de pe panouri și punea uneori întrebări al căror răspuns îl găseam citind. Castrul roman din acest oraș roman dacic este un obiectiv turistic care pe noi, familia compusă din 4 membri, chiar ne-a impresionat: de la mic la mare. 

Scopul acestei postări este să vă încurajăm a-l vizita atât pe cei pasionați de istorie, cât și pe amatori. Noi suntem îndrăgostiți de călătorii, de obiective turistice diverse, de natură , plimbări, asadar urmeaza multe alte postari cu informatii succinte.

Mai jos vă atașez și câteva poze din frumoasa aventură . Situl este unul dintre cele mai bine păstrate din România la ora actuală, stabilit ca tabăra militară în timpul lui Traian, deci anii 106. M-au emoționat ruinele unde, cuca erau cândva locuințe. Fântâna care potolea setea orașului este foarte bine păstrată . Să vedeți amfiteatru…

Vă dorim călătorie plăcută printre ruine si asteptăm sa impărtăsiti cu noi experienta trăită.